play_arrow
Radio Mamaia Vibe de Litoral
Biroul de Comunicare RAJA SA a anunțat că, echipele furnizorului de energie electrică vor executa miercuri – 06 mai 2026, în intervalul orar 08.00 – 16.00, lucrări de mentenanță și probe la nivelul liniilor de înaltă tensiune. Intervențiile vor afecta, în intervale scurte de timp, funcționarea Stației de tratare și pompare Palas din municipiul Constanța.
În aceste condiții, se vor înregistra scăderi ale presiunii apei în sistemul de distribuție, care pot cauza întreruperea furnizării, în special în zonele înalte și la etajele superioare ale imobilelor, în funcție de consum și de configurația rețelei.
Disfuncționalitățile vor avea un caracter temporar, fiind estimate la o durată cumulată de aproximativ 2 – 3 ore în intervalul menționat.
Pot fi afectați de scăderile de presiune consumatorii din municipiul Constanța, din zonele: Palas, Brătianu, Baba Novac, Faleză Sud, CET, Viile Noi, Medeea, Km 4, Km 4-5, Km 5, Poarta 6, Abator, Gară, Obor, Casa de Cultură, Balada, I.L. Caragiale, Dezrobirii, Compozitori, Coiciu, Inel I, Inel II, Zona Industrială, precum și abonații din localitățile Ovidiu, Lumina și Năvodari.
Biroul de Comunicare RAJA SA
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat utilizatorilor din zonele afectate și îi asigurăm că, imediat ce se va restabili alimentarea cu energie electrică, echipele RAJA vor relua funcționarea sistemelor de pompare și livrarea apei în condiții normale.
După repunerea sub presiune a rețelei, apa poate prezenta modificări temporare de aspect (turbiditate sau culoare), motiv pentru care recomandăm utilizarea acesteia doar în scopuri menajere până la limpezire.
Written by: Davidescu Adrian
Festivalul Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești, 29-31 mai 2026, la Pavilionul Expozițional Constanța
MARATONUL NISIPULUI, 16-17 mai, dă startul sezonului pe plaja Zoom Beach din Constanța
Gala DESTINAȚIA ANULUI 2026, joi, 14 mai, la Cazinoul din Constanța
Avarie RAJA: Apa oprită în cartierul Berărie din municipiul Medgidia
Avarie RAJA: Apa oprită în cartierul Coiciu din municipiul Constanța
Copyright Radio Mamaia - Site realizat de Pro Web Soft
Post comments (0)