play_arrow
Radio Mamaia Vibe de Litoral
Diversitate muzicală, noblețe, profesionalism, deschidere către publicul larg și repertorii la standarde internaționale. Sunt doar câteva dintre ingredientele care construiesc prima ediție a Cazino Music Festival, primul festival internațional de muzică clasică din Constanța. Cele 11 weekend-uri pline de farmec încep la Constanța pe 12 septembrie și se încheie pe 22 noiembrie. Programul complet poate fi consultat aici: https://cazinoul.com/cazino-music-festival/
Unul dintre cele mai emblematice monumente în stil Art Nouveau din Europa se transformă toamna aceasta și redevine un simbol al excelenței, recăpătându-și splendoarea cu ajutorul muzicii clasice.
“Felul în care a fost refăcut Cazinoul este rar în România de astăzi. La noi, lucrurile încep, apoi se schimbă și se amână, vin aprobările sau nu mai vin, se schimbă primarul și totul o ia de la capăt. Aici, în schimb, s-a mers până la capăt și s-a făcut un lucru așa cum trebuie. Toate aceste obstacole au fost depășite, iar rezultatul este extraordinar. Acum trebuie ca și ceea ce se întâmplă înăuntru să fie la înălțimea clădirii. Firul roșu trebuie să rămână calitatea. Dacă acest criteriu este înțeles până în cele mai mici detalii, inclusiv în lucrurile care nu trebuie neapărat spuse, dar trebuie gândite, atunci putem ajunge acolo unde sper să ajungem”, a declarat Ioan Holender, directorul artistic al Cazino Music Festival.
“Cazinoul, Galeria de Artă și, în viitor, Vila Regală din Mamaia pot forma împreună o constelație de spații cu istorii și personalități diferite, dar unite prin aceeași exigență față de conținutul cultural pe care îl propun. Alături de instituțiile care au susținut viața culturală a Constanței în toți acești ani, ele pot da orașului un plus de strălucire, de eleganță și de prestigiu, pe măsura patrimoniului și a istoriei sale.
Cazino Music Festival este o parte a acestei construcții. Mi-aș dori să crească de la o ediție la alta, să devină o tradiție și să aducă la Constanța artiști pentru care publicul să fie dispus să călătorească. Peste ani, să nu mai fie nevoie să explicăm de ce există un festival internațional de muzică la Cazinoul din Constanța. Să ni se pară firesc că există. Pentru mine, acela va fi unul dintre semnele că orașul a ajuns mai aproape de locul pe care îl merită cultural: când lucrurile care astăzi par foarte ambițioase vor deveni firești”, susține Anamaria Mișa – director general Cazinoul Constanța.
Construcția Cazino Music Festival a pornit de la particularitatea spațiului și de la experiența pe care o poate oferi publicului o sală de aproape 300 de locuri. Cazinoul din Constanța nu are doar o acustică aparte, ci oferă și cadrul unic pentru un festival de muzică clasică de o asemenea amploare, desfășurat pentru prima dată într-un spațiu de patrimoniu cu o asemenea identitate.
“Este benefic pentru orașul Constanța, pentru turismul din extrasezon. OMD Mamaia Constanța susține evenimentele culturale, istorice, educative, toate cu rolul de a pune orașul nostru pe harta Europei și până la urmă, pe cea globală. Vin turiști din China, din India, din toată Europa de la zeci de mii de kilometri distanță pentru a vizita Cazinoul. Și asta se întâmplă doar de anul trecut, de când clădirea a fost repusă în circuitul turistic. Prin Cazino Music Festival, clădirea își recâștigă nu doar turiștii români, ci și pe cei care au adorat locația în urmă cu peste 100 de ani”, a declarat George Măndilă, președinte OMD Mamaia Constanța.
Publicul este invitat să descopere recitaluri clasice care se împletesc cu povești personale ale artiștilor. Dialogul este modalitatea prin care Ioan Holender va apropia publicul de muzicieni.
Written by: Davidescu Adrian
RAJA a anunțat lucrări de igienizare a rezervoarelor din localitatea Valu lui Traian
RAJA: Furnizarea apei potabile, sistată în Hârșova, 24 spre 25 septembrie 2026
RAJA: Se oprește apa în localitățile Dumbrăveni, Furnica, Fântâna Mare și Tufani, din județul Constanța
Avarie RAJA pe strada Topolog din municipiul Constanța, 22 septembrie
UPDATE ora 14.15: Intervenție pe strada Tulcea din municipiul Constanța
Copyright Radio Mamaia - Site realizat de Pro Web Soft
Post comments (0)